Primul feribot pleacă la șapte fără douăzeci și pleacă la șapte fără douăzeci. O spun așa pentru că oamenii de aici o spun așa, cu același accent pe partea a doua, cum ai spune despre o prietenă că e cinstită și e cinstită. Rampa se ridică la 6:39 și cincizeci de secunde. Dacă alergi pe chei în clipa aceea, marinarul se va uita la tine cu compasiune și nu se va mișca.
Am fost persoana aceea de două ori. Prima dată am fost furioasă. A doua oară am înțeles că mila marinarului era sinceră și că tocmai asta era ideea.
O barcă drept ceas
Un feribot care respectă ora cu desăvârșire nu este o comoditate. Este un instrument. Oamenii de pe celălalt mal își potrivesc diminețile după sirena lui, care răsună peste apă cu un minut înainte de plecare; brutăria își deschide obloanele când o aude, iar bătrânii care înoată printre stânci în orice anotimp se folosesc de ea ca să hotărască atunci când le este destul de frig ca să iasă.1 Nimeni nu a plănuit asta. Feribotul a fost punctual destul de multă vreme încât orașul s-a organizat în jurul punctualității lui, așa cum o grădină se organizează în jurul unui zid.
Dacă feribotul ar începe să-i aștepte pe cei întârziați, n-ar deveni mai blând. Ar deveni imprevizibil. Toți cei de pe chei ar negocia între ei: un minut pentru femeia cu căruciorul, un minut pentru băiatul care întârzie mereu, un minut pentru mine. Sirena ar suna la 6:41, apoi la 6:43, iar înotătorii ar rămâne prea mult în apă.
Bunătatea de a nu aștepta
Ceea ce apără marinarul, când nu coboară rampa, este dimineața tuturor celorlalți. Compasiunea lui e pentru mine; loialitatea lui e față de orar, adică față de cei patruzeci de oameni care au fost punctuali. Cu cât îmbătrânesc, cu atât mă mișcă mai mult lucrul acesta. Cele mai multe instituții se pliază pe voia celui care le stă în față și numesc asta serviciu. Feribotul nu se pliază în fața nimănui și nu-i spune nicicum.
Mai este un feribot la 7:20. Și asta o știe toată lumea.2 Nimeni nu a rămas vreodată izolat pentru că a pierdut primul feribot; oamenii doar au întârziat, iar întârzierea, aici, e ceva ce-ți aparține. Nu poți da vina pe barcă. Barca a plecat la șapte fără douăzeci.
Însemnări
-
Sunt patru, cu toții trecuți de șaptezeci de ani. În fiecare dimineață se contrazic în privința temperaturii apei și tranșează disputa cu goarna: cine e încă în apă când se aude a câștigat.
-
Cursa de la 7:20 nu e nici pe departe la fel de punctuală. Nimănui nu-i pasă. E al doilea bac; menirea lui e să ierte.
|