Tidetable

Nr. 9 · noiembrie 2026

Tidetable

Eseuri și scrisori despre lucrurile după care se măsoară timpul.

Scris de Ilse Marrow în Trieste, din 2023.

Cel mai recent eseu9 minute

Bila care cade la ora unu

Din 1833, la ora unu, o bilă roșie coboară de-a lungul unui catarg din Greenwich. Este cel mai lent mijloc de a transmite ora conceput vreodată și cel mai cinstit.

În fiecare după-amiază, la ora unu fără cinci minute, o bilă roșie urcă până la jumătatea unui catarg de pe acoperișul clădirii Flamsteed din Greenwich și se oprește. La ora unu fără două minute, urcă până în vârf. Exact la ora unu, cade.1 Acesta este întregul spectacol, care se desfășoară din 1833.

1Orele sunt cele indicate vizitatorilor de Observatorul Regal. Bila orară funcționează după Ora Medie Greenwich iarna și după Ora de Vară Britanică vara, așa că vara cade la amiază după ora solară, cu aproximație.

În joia în care m-am dus s-o văd, eram vreo patruzeci în curtea de dedesubt, cei mai mulți cu telefoanele ridicate, filmând o bilă care făcea ceea ce fac bilele.

Venisem să văd un ceas fără cadran. O bilă orară arată ora o dată pe zi, oricui o poate vedea, și o face fără niciun sunet. Nu ticăie, nu bate, nu are ace. Timp de cinci minute se pregătește, apoi, pentru mai puțin de o secundă, îți spune ceva precis.2 A fost construită pentru oameni care aveau mai multă nevoie de acea secundă decât de orice altceva le-ar fi putut spune ceasul.

2Urmăriți vârful catargului, nu baza. Până când bila ajunge jos, clipa pe care o anunța a trecut deja.

Continuă lectura

Scrisoarea

O scrisoare, în prima duminică a lunii.

Eseul nou în întregime, două sau trei însemnări și nimic altceva. Fără pixeli de urmărire, fără măsurarea deschiderilor, un singur clic pentru dezabonare.

Sau urmărește noutățile cu un cititor de fluxuriVezi cum arată o scrisoare

Din caiet

Violonc elistul, din nou

Bărbatul cu tocul de violoncel era din nou în trenul de la 23:52. A dormit de la prima stație, ca și înainte, cu o mână pe toc, de parcă acesta ar fi putut pleca fără el. L-am văzut deja de patru ori și nu l-am văzut niciodată treaz, iar acum am hotărât că nu vreau să știu unde cântă. E mai bine ca unii dintre cei pe care-i întâlnești mereu să rămână precum vremea.

Patru minute, o continuare

După eseul despre ceasul din bucătăria mea, cititorii mi-au trimis relatări despre propriile ceasuri care nu arată ora corect: unele o iau înainte, altele rămân în urmă, iar unul, într-un caz, merge intenționat înapoi. Cel mai des, abaterea este de cinci minute. Recordul este de douăzeci și două de minute, deținut de o cititoare care spune că n-a întârziat niciodată și că n-a știut niciodată cât e ceasul. Nu voi publica niciun nume. Fiecare dintre aceste ceasuri e un secret al casei.

Ceasul din gară se oprește pentru un minut

Ceasul mare din holul gării face ceva ce nu observasem niciodată până în primăvara aceasta: secundarul se mișcă puțin mai repede decât ar trebui, apoi se oprește la începutul minutului și așteaptă, perfect nemișcat, un semnal de undeva din altă parte. Apoi minutarul sare și ceasul o ia de la capăt. Ține timpul greșind pentru o clipă, apoi sincronizându-se. Mă pot gândi la moduri mai rele de a trăi.

Toate însemnările

Din serii